Enciclopedia YaraVita Ce trebuie să ştim despre fertilizarea foliară

Viaţa plantelor pe Pământ a început în mediul marin. Plantele primitive asimilau substanţele nutritive si energia necesara din apa mărilor prin toată suprafaţa lor. Odată cu apariţia plantelor de uscat, unele funcţii vitale s-au diferenţiat.

Părţile din pământ (rădăcinile) şi-au pierdut funcţia de fotosinteză specializându-se pe absorbirea substantelor minerale.Părţile deasupra solului, în schimb, şi-au păstrat capacităţile străvechi de asimilare a nutrienţilor şi a apei. Această capacitate ne face posibil fertilizarea foliară. Primul experiment documentat privind fertilizarea foliară a fost realizat în anul 1844 şi a constat în pulverizarea de sulfat de fier pe frunze, tratând astfel cu succes cloroza plantelor. În prezent, fertilizarea foliară este un element tehnologic indispensabil, culturile intensive neputând imagina fără această procedură. În ciuda acestui progres, avem destul de puţine cunoştinţe privind mecanismele de absorbţie a substanţelor nutritive care au loc în interiorul plantelor, deşi acestea au o importanţă covârşitoare pentru realizarea unei fertilizări foliare eficiente.

După cunoştinţele noastre actuale, nutrienţii ajung în plantă prin intermediul frunzelor pe două căi: prin difuzie, respectiv prin transport activ. Prin difuzie, circulaţia substanţelor se face dinspre locurile cu concentraţie mai mare spre cele cu concentraţie mai mică. Dimensiunea, intensitatea acestei circulaţii este proporţională cu modificarea concentraţiei aferente unei unităţi de lungime. Factorul de proporţie se numeşte constantă de difuziune şi depinde în mare măsură de temperatură. Prin acest mecanism, absorbţia substanţelor nutritive se face pe toată suprafaţa frunzei. Transportul activ, după cum denotă şi numele, este o absorbţie care se realizează prin consum de energie. În cursul procesului, absorbţia nutrienţilor se face prin aşa-numitele „puncte de legătură” de pe suprafaţa frunzei. Procesul

consumator de energie implică activitatea unor molecule speciale de transport, „alimentate” de molecule ATP, care transportă ionii în plasma celulară. Cercetările confirmă faptul că aceste locaţii de fixare nu sunt dispuse uniform pe suprafaţa frunzei, ci sunt mai concentrate în jurul orificiilor de schimbare a gazelor. În aceste locuri, hidratarea este mai pronunţată, iar datorită cuticulei mai subţiri, absorbţia de nutrienţi este mai intensă.

Este eronată percepţia conform căreia absorbţia nutrienţilor se face prin orificiile de schimbare a gazelor, experimentele cu izotopi radioactivi demonstrând clar acest lucru. La punctele de legătură active, absorbţia de nutrienţi nu este influenţată de dimensiunea ionilor, dar, se poate spune că ionii de dimensiuni mai mici ajung mai uşor în interiorul plantei. S-a demonstrat şi faptul că intensitatea absorbţiei are legătură cu intensitatea fotosintezei. S-au efectuat numeroase experimente pentru a analiza eficienţa de absorbire a sării, respectiv a fertilizatorilor foliari sub formă de compuşi chelaţi (tabelul nr. 1) Rezultatele arată indubitabil faptul că forma chelată nu este nici pe departe la fel de eficientă ca forma sării şi aceasta din cauza dimensiunilor mai mari. Experimentul a arătat, de asemenea, faptul că în interiorul plantei ajung doar ionii de fier şi nu agentul de chelare. Astfel, în majoritatea cazurilor, în interiorul plantei nu se poate stabili clar dacă s-au administrat forme de sare sau compuşi de chelare. O altă descoperire importantă s-a referit la uree, substanţă absorbită foarte eficient de către plante prin frunze, şi care a contribuit la absorbţia altor nutrienţi şi la transportul acestora în interiorul plantei.

Aceste rezultate confirmă practica potrivit căreia majoritatea fertilizatoarelor foliare se completează cu uree pentru sporirea eficienţei. Avantajul formei chelare în practică nu constă în eficienţă, ci în faptul că se poate combina mai în siguranţă cu alte produse fitosanitare decât cele cu conţinut de sare, neformulate.

Forma chimică  Absorbţie specifică în frunză Translocaţie în plantă mμmol/mg/8 ore
Sare 14,5 33,8
EDTA 6,2  29,3
EDDHA 4,3 5,8
Sare + uree (10mM) 24,4 45,2

Tabelul Nr. 1 Absorbţia diferitelor forme şi translocarea acestora în plantă (sursă: Wittwer et al., 1984)

În practică, este rentabilă alegerea unui fertilizator foliar care conţine substanţe de reducere a rezistenţei de suprafaţă, astfel încât să putem preconiza o absorbţie mai mare a nutrienţilor, datorită suprafeţei active mai mari. Este indicat să folosim produse special formulate pentru a avea efecte de durată, faţă de produsele nespecializate, care pot furniza nutrienţi doar pentru o durată limitată de câteva ore. De asemenea, temporizarea este foarte importantă – dacă nu există pericolul arderii –, absorbţia de nutrienţi fiind direct proporţională cu intensitatea fotosintezei.

În timpul pulverizării, este indicat să acoperim şi dosul frunzei, (pulverizatori cu aer) deoarece în imediata vecinătate a orificiilor schimbului de gaze, absorbţia nutrienţilor este mai facilă şi mai intensă.